
Bărbat din Ighișu Nou reținut pentru încălcarea unui ordin de protecție.
Un bărbat în vârstă de 46 ani din satul aparținător Ighișu Nou a fost reținut de polițiștii medieșeni și este cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.
Acesta a fost găsit de oamenii legii la locuința mamei sale, care beneficia de un ordin de protecție provizorie, după bărbatul a provocat anterior un scandal în aceeași locație.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.






























































