Un bărbat a agresat un agent de pază într-un magazin.
La data de 16 iunie, în jurul orei 20:15, agentul de pază al unui magazin de pe strada Fântânele, din municipiul Sibiu a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că este agresat de un client care refuză să poarte masca sanitară în incinta unității și are asupra sa un cuțit.
,,La locul indicat s-a deplasat un echipaj mixt format din doi polițiști ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Sibiu și un jandarm din cadrul IJJ Sibiu. Cei doi polițiști au identificat presupusul agresor, un sibian în vârstă de 56 de ani, bărbatul manifestându-se violent față de agenții de poliție. Dată fiind situația de fapt, polițiștii sprijiniți de jandarm au încătușat persoana în cauză, iar în urma controlului corporal efectuat, asupra bărbatului au fost găsite un cuțit și un baston telescopic.
Sibianul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Sibiu unde i s-a întocmit un proces verbal de constatare a contravenției, fiind sancționat cu amendă în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii portului măștii sanitare.
De asemenea, în urma acestui incident, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a înregistrat o plângere penală care are ca obiect săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările desfășurându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă