A fost lansată licitația pentru reabilitarea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș.
Consiliul Județean Sibiu a lansat licitația pentru reabilitarea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș. Proiectul este realizat cu fonduri europene, atrase prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Operatorii economici pot depune oferte, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice până la data de 7 iulie, valoarea estimată a contractului, fiind de 3,3 milioane de lei.
Centrul de Educație Incluzivă Mediaș dispune de 3 corpuri de clădire. Dintre acestea, în cadrul proiectul, vor beneficia de reabilitare și modernizare clădirea unde funcționează unitatea de învățământ special și se desfășoară activități didactice și programe de terapie, precum și clădirea unde este amenajată sala de sport.
Lucrările includ refacerea instalației de apă-canal, a celei termice și electrice, refacerea pardoselilor, finisaje interioare, recompartimentări, iar clădirea principală va fi izolată termic. Pe aleea principală din curtea unității se va schimba gazonul și se va reface trotuarul, urmând a se monta pavaj tactil pentru persoanele cu dizabilități vizuale.
La Centrul de Educație Incluzivă Mediaș învăță 123 de elevi care provin din municipiul Mediaș și din localitățile Copșa Mică, Târnava, Valea Viilor, Agârbiciu și Buzd.