Acasă Nova TV

Focare de pestă porcină la Moșna și Alma

2612
pesta porcină africană

Focare de pestă porcină la Moșna și Alma.

În data de 11 martie, pe raza județului Sibiu au fost identificate două focare de pestă porcină africană. Un focar se află într-o exploatație din comuna Alma, în urma morții a 2 porci, iar al doilea focar a fost identificat în Fondul de Vânătoare numărul 30 localitatea Moșna, în urma găsirii unui porc mistreț mort. Ca urmare a confirmării acestor focare a avut loc Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu.

În cadrul ședinței s-a prezentat planul de măsuri pentru fiecare focar în parte și au fost adoptate două decizii: Decizia nr 13/2021 și decizia comună cu județul Mureș.

Pentru focarul identificat în localitatea Alma s-au stabilit următoarele:
  • Localitățile aflate în zona de protecție sunt : Alma, Giacăș și Șmig  .
  • Fondurile de vânătoare aflate pe raza zonei de protecție sunt: F.V. 33 Dumbrăveni, F.V.32 Dârlos  și F.V.31 Ațel.
  • Localitățile aflate în zona de supraveghere sunt:  Curciu, Păucea, Dârlos, Valea Lungă, Brateiu, Buzd, Ațel, Dupuș, Biertan, Valchid, Saroș pe Târnave, Ernea, Dumbrăveni și Hoghilag – toate în județul Sibiu și localitățile: Sântioana, Cund, Gogan, Idiciu și Băgaciu – din jud. Mureș.
  • Fondurile de vânătoare aflate pe raza zonei de supraveghere sunt: F.V. 35 Biertan – din jud. Sibiu și  F.V.60 Viișoara, F.V. 61 Bahnea și F.V. 62 Gănești.

În urma confirmării focarului, în exploatație mai trăia un porc, acesta fiind ucis. Animalul ucis și animalele moarte, în cazul măsurilor pentru prevenirea/lichidarea rapidă a focarului de boală, nu au fost evaluate și nu s-a întocmit dosarul de despăgubire, din cauza faptului că proprietarul nu avea înregistrate animalele.

Pentru focarul identificat în Fondul de Vânătoare din localitatea Moșna s-au stabilit următoarele:
  • Localitățile aflate în zona infectată sunt: Mediaș, Buzd, Richiș, Nemșa, Moșna, Ighișu Nou, Alma Vii, Motiș, Târnava și Colonia Târnava  din  jud. Sibiu  . 
  • Localitățile aflate în zona tampon sunt: Valea Lungă, Dârlos, Brateiu, Ațel, Dupuș, Biertan, Pelișor, Zlagna, Metiș, Răvășel, Moardăș, Mihăileni, Petiș, Șoala, Valea Viilor, Axente Sever, Copșa Mică și Târnăvioara  – din județul SIBIU .
  • Fondurile de vânătoare aflate în zona infectata sunt: F.V30 Moșna, F.V.29 Valea Viilor și F.V. 31 Ațel– din jud. Sibiu.
  • Fondurile de vânătoare aflate în zona tampon F.V. 28 Bazna, F.V. 32 Dârlos, F.V.35 Biertan, F.V.37 Pelișor, F.V.38 Alțâna Si F.V. 26 Șeica Mare – din jud. Sibiu.

Măsurile de control ale bolii sunt puse în aplicare imediat și se mențin pentru 12 luni de la constatarea ultimului caz de PPA la porcii mistreți în zona infectată determinată; aceste măsuri de control rămân în vigoare pentru cel puțin încă 12 luni și include cel puțin dispozițiile deja puse în aplicare în conformitate cu literele e, g, h ale art. 16 din directiva 60/2002 CE privind: examinarea porcilor sălbatici împușcați de vânători sau găsiți morți prin testări de laborator, inclusiv cu ajutorul unor anchete epidemiologice pe categorii de vârstă, eliminarea porcilor sălbatici găsiți morți sau împușcați, prin neutralizare sub control oficial și anchetă epidemiologică efectuata asupra fiecărui porc sălbatic găsit mort sau împușcat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here