Acasă Sibiu

Corpul de Control la Spitalul Județean Sibiu | Acuzații grave despre pacienți de COVID sedați și legați de pat

2193
Corpul de Control la Spitalul Județean Sibiu
Foto: Turnul Sfatului

Vlad Voiculescu, ministrul sănătății, a trimis Corpul De Control și Inspecția Sanitară de Stat la Spitalul Județean Sibiu, acolo unde au fost sesizate nereguli privind pacienți de la ATI COVID, sedați și legați de pat.

Acuzațiile au fost publicate de turnulsfatului.ro și au fost povestite de un lucrător medical de la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Sibiu. El acuză faptul că pacienții cu COVID ar fi legați de paturi, cu răni la mâini din cauza feșelor și sedați cu anestezice și sedative extrem de puternice pentru a nu se mai agita.

Când devine agitat, îl sedează. Au fost cazuri când din disperare că rămân fără aer, au devenit agitați și și-au rupt branulele, legăturile. Dar de aici, să-i sedezi până la moarte, să-i răstignești ca pe vite și să-i legi de paturi e cale lungă”, a declarat asistentul medical.

Una din cele mai grave probleme semnalate de cadrul medical este legată de procedura de intubare.

Spune că se ajunge mult prea ușor la această procedură, chiar și atunci când în realitate nu este nevoie. Potrivit acestuia, se recurge la intubare pentru liniștea medicilor și asistentelor: un pacient intubat nu mai face gălăgie.

Turnul Sfatului mai scrie că procentul de mortalitate în secția ATI a Spitalului Județean este de 71,51%, de la începutul pandemiei. În ultimele șase luni, însă, lucrurile sunt mai grave. Au fost 392 de pacienți internați în ATI și au decedat 297 – 75,76%. În comparație, la Timișoara mortalitatea la ATI este de 66%, iar la Institutul Marius Nasta din București – 61%.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a autosesizat în cazul dezvăluirilor făcute de fostul asistent medical din Spitalul Județean Sibiu, cu privire la nereguli identificate în secția ATI COVID.

Șeful Secției ATI de la Spitalul Județean Sibiu, medicul Mihai Sava, precizează, într-un comunicat de presă, că legarea de pat a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienţii agitaţi până când se instalează efectul sedativelor sau atunci când creşterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacţii adverse ameninţătoare de viaţă.

Mihai Sava mai precizează că sedarea se face doar la pacienţii agitaţi pentru ca aceștia să nu-şi inducă leziuni. Șeful secției ATI face mai multe precizări în legătură cu personalul existent în secție și cu procedurile de acolo.

Conducerea Spitalului Județean Sibiu a remis presei un comunicat în care precizează, între altele, că va face o anchetă privind activitatea din Secția ATI.

1 COMENTARIU

  1. tot din lipsa de supraveghere s-au intamplat si tragediile de la piatra neamt si bucuresti, acesti doctori ” eroi” si alte cadre medicale isi fac viata mai usoara pe seama vietii pacientilor…. oare cand se va recunoaste asta ? probabil niciodata, sistemul se protejeaza cu nisipul in ochii romanilor …..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here