Acasă Transilvania Online

Tragic accident lângă Sovata | O fetiță de numai 6 luni a murit

2447
accident sovata

Un accident tragic s-a petrecut Duminică în jurul amiezii pe DN13A, în localitatea Chibed, la 13 kilometri de Sovata.

Cumplitul eveniment rutier s-a soldat cu trei persoane rănite și un deces, o fetiță de numai 6 luni.

Conform poliției rutiere ”Un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma impactului au fost patru victime: două de sex masculin de 20 de ani, respectiv 18 ani, o persoana de sex feminin de 16 ani și un copil de 6 luni.

Din nefericire, pentru copilul de 6 luni nu s-a mai putut face nimic, acesta a fost declarat decedat de către medicul aflat la fata locului”.

La locul accidentului au fost trimise trei echipaje medicale și elicopterul SMURD.

Purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, Daniel Petru, a declarat la Antena 3, că micuța nu era ținută în autoturism într-un dispozitiv special. Cel mai probabil ea era ținută în brațe. Din impact, a fost proiectată prin parbriz.

Celelalte trei victime au fost preluate și transportate la UPU, de SMURD Târgu Mureș, cu răni grave. Circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.