Acasă Sibiu

Armata preia conducerea DSP Sibiu

914
Armata DSP Sibiu

Armata preia conducerea DSP Sibiu după ce județul a ajuns, de mai bine de o săptămână, cu cea mai mare rată COVID din România și patru localități în carantină.

Directorul medical al Spitalului Militar Sibiu, col. Daniel Chelcea, a anunțat marți seara că va asigura conducerea militară la Direcția de Sănătatea Publică (DSP) a Județului Sibiu.

Potrivit stiridesibiu.ro, colonelul Chelcea își va intra în atribuții în această dimineață iar în zilele următoare va verifica peronal situaţia din fiecare spital din judeţ.

În primul rând o să fie o perioadă în care o să analizez resursele, problemele şi greutăţile de acolo. Sper ca perioada asta să fie extrem de scurtă, cât de scurtă, în funcţie de ce găsesc. O să merg pe teren, o să văd spitalele, o să văd pe cine ne putem baza, ce putem să facem acolo. Ca şi măsuri, când o să am o imagine clară, atunci o să discutăm despre ele”, a precizat noul director DSP Sibiu.

Potrivit colonelului Chelcea, funcţia de director adjunct de la DSP Sibiu va fi ocupată tot de un militar.

Chelcea va ocupa postul lăsat liber de directorul executiv, Gabriel Budescu, care a demisionat din funcție înainte de instituirea carantiei în județul Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here