
Un medieșean de 37 ani a fost depistat la volan băut și fără permis.
La data de 3 octombrie, în jurul orei 07:00, pe DN 14 A, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus dinspre Blăjel spre Mediaș de către un medieșean în vârstă de 37 ani.
„Polițiștii au constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă





























































