Acasă Transilvania Online

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj începe anul universitar în variante mixte

166
Universitatea Babeș-Bolyai

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a decis începerea noului an universitar în variante mixte.

Conform conducerii universității, variantele vor fi adaptate fiecărei facultăți și specializări, de la învățământ clasic, prin învățământ hibrid la învățământ complet online.

Din emailurile primite la rectorat a reieșit că există grupuri care doresc începerea cursurilor doar în variantă clasică și unele care doresc începerea acestora doar în variantă online. Totuși există și unele grupuri, mai puțin numeroase, care nu doresc începerea anului universitar, scrie HotNews.

Conducerea UBB și-a asumat misiunea de a începe anul universitar și în variantă clasică, acolo unde este posibil, îmbunătățită cu experiența online pe care o avem deja.

Facem acest lucru nu doar de dragul cadrelor didactice și de cercetare – care pot să-și reorienteze activitățile academice pe componenta științifică –, ci mai ales de dragul studenților, pentru a nu le afecta parcursul de viață.

De aceea, am cerut ca punctul de vedere al reprezentanților studenților să fie serios analizat la nivelul fiecărei facultăți din UBB.

Acest demers a fost asumat de majoritatea universităților din lume, mai ales de cele mai reprezentative patru. Dincolo de constrângerile derivate din starea de alertă, există constrângeri naționale specifice dedicate procesului educațional”, transmite UBB.

„Deși începem cu aceste scenarii, trebuie să fim pregătiți să revenim rapid la scenariul clasic (îmbunătățit unde este cazul cu experiența noastră online), dacă condițiile se îmbunătățesc, sau la scenariul online complet, dacă condițiile se înrăutățesc.

Scenariile vor putea fi adaptate pe parcursul semestrului, dacă va fi cazul, cu aprobarea Consiliului de Administrație al UBB.

Până în data de 25 septembrie 2020 vom finaliza și anunța Ghidul pentru derularea activităților academice online, elaborat de specialiști în științele educației/psihologie educațională, împreună cu Consiliul Didactic din UBB, iar la începutul lunii octombrie 2020 vom avea și un Manual detaliat pe baza Ghidului.

Țintim astfel să inițiem o nouă , cu implicații în derularea în condiții de standarde academice ridicate a activităților online, inclusiv după perioada de pandemie.

Ideea fundamentală a acestei noi pedagogii universitare a fost deja exprimată de UBB, prin faptul că învățământul online nu se reduce la punerea online/pe internet a învățământului clasic, ci presupune o reajustare a modalității de predare (ex. durată/tempo) și a conținutului (ex. conținutul disponibil poate să fie studiat de studenți înainte de începerea activităților didactice, care se pot transforma în analize critice și învățare prin descoperire)”, adaugă UBB.

Printre facultățile care încep online se numără cea de Matematică și Informatică, Drept, Litere, Istorie și Filosofie, Sociologie și Asistență Socială, Studii Europene, Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here