Acasă Sibiu

Accident grav pe DJ 106B | Au fost implicate 3 autoturisme

5863
pe DJ 106B

Sâmbătă după-amiază s-a produs un accident grav de circulație pe DJ 106B.

Pe DJ 106B, între localitățile Șura Mica și Ocna Sibiului, 3 autoturisme au fost implicate într-un accident. Traficul este fost blocat total. La fața locului au intervenit de urgență două autospeciale SMURD, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare.

,,Din primele informații accidentul s-a produs între trei autoturisme și sunt patru persoane implicate dintre care una încarcerată. La fața locului se află și un echipaj SAJ Sibiu. Intervenția se află în dinamică” a precizat Căpitanul Cristina Criveanu, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

ACTUALIZARE:

Accidentul a fost produs de un tânăr în vârstă de 18 ani.

,,Din primele cercetări, se pare că șoferul unui turism, 18 ani, în timp ce conducea spre Sibiu, a pătruns pe acostamentul din dreapta, a derapat, a pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu doua turisme conduse regulamentar din sens opus. La volanul celor 2 mașini conduse regulamentar se aflau o femeie în vârstă de 32 de ani și un bărbat în vârstă de 37 de ani. Toți cei implicați sunt din municipiul Sibiu” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Femeia de 32 ani a fost asistată de echipajul SAJ, se afla în stare comatoasă, a fost intubată și prezintă traumatism cranian, comă, multiple fracturi, contuzii și excoriatii. Echipajele SMURD au acordat îngrijiri medicale altor patru persoane după cum urmează: trei persoane de sex masculin de circa 7,16 și respectiv 18 ani și unei persoane de sex feminin de circa 21 de ani.

Băiatul de 7 ani a fost transportat la CPU Luther iar celelalte victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu, conștienți, prezentând diverse traumatisme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here