
Un bărbat revenit din Germania a mințit la vamă pentru a evita carantina.
Este vorba despre un bărbat de 44 ani din Alămor care s-a întors acasă miercuri din Germania. La intrarea în țară, acesta a declarat că este șofer de camion cu toate că nu deține permis de conducere, astfel că i s-a permis să meargă la domiciliu fără a-i fi impusă măsura carantinării.
,,La data de 16 aprilie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Loamneș s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 15 aprilie, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a revenit din Germania la domiciliul său din localitatea Alămor. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, la data de 15 aprilie, bărbatul a intrat în țară prin punctul vamal Nădlac, declarând faptul că este șofer de camion, în aceste condiții fiindu-i permis să se deplaseze la domiciliu fără a-i fi impusă măsura carantinării.
În continuarea cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere și ar fi ascuns adevărul autorităților vamale pentru a evita carantina. În aceste condiții, la data de 16 aprilie a.c., față de persoana în cauză s-a luat măsura carantinării, pe numele său fiind deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. Cercetările în acest caz continuă” se arată într-un comunicat de presă remis de Prefectura Sibiu.
Foto: digi24.ro





























































