Acasă Nova TV

Un bărbat aflat sub influența alcoolului le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals

1097
fals

Un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals, în fapt el neavând obținut acest drept.

În continuarea cercetărilor efectuate de către polițiștii rutieri într-un dosar penal, s-a constatat că bărbatul depistat la volanul mașinii le-a prezentat un document fals, el neavând dobândit dreptul de a conduce autovehicule.

,,În fapt, la data de 27 decembrie 2019, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic, pe DJ 105 G, în localitatea Turnu Roșu un autoturism. Bărbatul care îl conducea, în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Tălmaciu, le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile unui alt stat.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile.

În urma verificărilor efectuate cu privire la permisul de conducere eliberat de autoritățile străine, a rezultat faptul că persoana care a condus autovehiculul mai sus menționat nu figurează ca posesor de permis de conducere, autoritățile străine comunicând Serviciului Rutier că în urma verificărilor efectuate în baza de date, acestei persoane nu i-a fost eliberat permisul de conducere prezentat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here