Spitalul din Blaj preia de astăzi, 4 aprilie, bolnavi cu COVID-19. Conform prefecturii Alba spitalul este pregătit să funcționeze ca unitate suport pentru tratarea pacienților de coronavirus.
În ultimele zile s-au realizat mai multe achizții, iar spitalul a fost dotat pentru a putea primi pacienții infectați cu noul virus Covid-19, scrie Alba24.
”De la data publicării ordinului în Monitorul Oficial până în prezent, s-au efectuat toate pregătirile necesare, atât în ceea ce priveşte resursa umană, cât şi cea materială, astfel încât primii pacienţi să poată fi primiţi începând cu data de 4 aprilie 2020„, a declarat prefectul de Alba, Nicolae Albu.
Prin dispoziția Departamentului pentru Situații de Urgență s-au repartizat până acum Spitalului din Blaj 725 combinezoane, 300 măști FFP3, 340 bucăți FFP2 și 20 litri dezinfectanți.
În zilele următoare vor mai fi distribuite ombinezoane de protecție, dezinfectanți, Măști FFP 2, Măști FFP 3 și viziere.
Foto Arhivă