Acasă Nova TV

Covid-19 Sibiu | 178 teste negative | Încă un centru de carantină în județ

3798
covid-19 românia cazurilor din 23 Aprilie 2020

178 teste negative au fost primite luni, conform informării de presă remisă de Prefectura Sibiu.

„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Căpitan Dumitru Croitoru al județului Sibiu monitorizează un număr de 3137 persoane izolate și 298 persoane în carantină. În urma testării pentru COVID-19, 178 teste sunt negative.

Tot astăzi a fost identificat și amenajat un nou centru de carantină, în prezent fiind operaționalizate pe raza județului Sibiu un total de trei centre de carantină.

De asemenea,  în ultimele 24 de ore, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a gestionat un număr de peste 80 de apeluri primite prin intermediul celor două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro),  puse la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale.

Astfel membrii Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției au gestionat și răspuns eficient solicitărilor scrise sau telefonice ce au vizat date și informații privind măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus, sprijinirea cetățenilor aflați în autoizolare, carantină sau izolare, etc.

De asemenea pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu sunt pregătiți pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Aceștia au răspuns prompt unui număr de peste 30 de solicitări la numărul de urgență 112, intervențiile fiind preponderent cazuri de natură medicală. 

În ultimele 24 de ore, 220 de polițiști sibieni, 110 jandarmi, 11 militari și55 de polițiști locali au desfășurat 237 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 29 martie, au fost aplicate 299 sancțiuni în valoare de peste 370.000 lei. 

În perioada de referință, au fost conduse 31 persoane în centrele de carantină și au fost verificate 1.385 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, fiind identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării.

La data de 29 martie a.c., patrule mixte de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari din cadrul M.Ap.N. au intensificat activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020. În urma acțiunilor au fost depistate 193 persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației.

Vă rugăm să evitați deplasările dacă aceste nu sunt necesare și să respectați toate prevederile în vigoare, pentru a vă proteja pe dumneavoastră și pe cei dragi!” se arată în informarea de presă valabilă pentru ziua de luni.

Banner EximTur

1 COMENTARIU

  1. Buna seara
    Teste unde sau facut eu am venit dintr-o țară cu cod roșu si nu mia facut nimeni nimic cu cat mai mult ca am anunțat DSP si medicul de familie numai minciuni sincer imi pare rau cam-am nascut in romania ne trage enorm din salariu pentru sanatate si nu primim nici o atenție este dezgustător……… In romania este mai bine sa nu fi angajat ca oricum plătești tot la medic si inca ceva afli rezultatul dupa ce ai murit asta mi se pare cel mai tare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here