Acasă Sport

Gaz Metan a pierdut la Craiova primul meci oficial din 2020 | VEZI golurile

193
la Craiova

Gaz Metan a pierdut la Craiova primul meci oficial din 2020.

Universitatea s-a impus cu scorul de 3-1, după ce la pauză a avut 2-1. Pentru olteni, Alexandru Cicîldău a reușit o dublă, iar Uros Cosic a semnat golul trei, în timp ce golul gaziștilor a fost marcat de căpitanul Marius Constantin din lovitură de pedeapsă.

Gaz Metan a început slab partida de la Craiova, iar olteanii au avut șansa de a deschide scorul chiar din primul minut. Valentin Mihăilă a scăpat singur cu Răzvan Pleșca dar a șutat peste poartă. Formația gazdă a deschis scorul în minutul 7, atunci când Cicîldău a trimis mingea în poartă de la circa opt metri. În minutul 26, același Alexandru Cicîldău a reușit dubla. Acesta l-a învins pe Răzvan Pleșca direct dintr-o lovitură liberă din marginea careului de 16 metri. După 2-0 pentru Craiova, Gaz Metan a dat semne de revenire, iar în minutul 36, Dumitru Cardoso a fost faultat în careul de 16 metri de Stephane Acka, iar centralul Marius Avram a indicat punctul cu var. A executat căpitanul Marius Constantin și a stabilit scorul pauzei, 2-1 pentru formația gazdă.

În minutul 62, Universitatea Craiova a reușit să marcheze golul trei prin Uros Cosic. Acesta a precedat însă de un fault clar făcut în careul de 16 metri de Elvir Kolic asupra lui Ionuț Larie. De partea cealaltă, gaziștii nu au reușit să mai găsească drumul spre gol, iar partida s-a încheiat cu victoria oltenilor, cu scorul de 3-1.

Foto: Facebook|Universitatea Craiova

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here