Acasă Nova TV

Accidentul de pe Șoseaua Sibiului surprins de camerele de supraveghere | VIDEO

5911
pe Șoseaua Sibiului

Accidentul petrecut vineri seara pe Șoseaua Sibiului a fost suprins de camerele de supraveghere din zonă.

Vineri seara în  jurul orei 21:20, în timp ce traversa partea carosabilă pe trecerea pentru pietoni de pe Șoseaua Sibiului, marcată și semnalizată corespunzător, o minoră în vârstă de 11 ani, localnică, a fost acroșată de un autoturism condus pe banda a doua a sensului Sibiu – Mediaș, persoana aflată la volanul mașinii continuându-și deplasarea după o oprire scurtă în zona producerii evenimentului.

Minora era însoțită de sora sa în vârstă de 8 ani. Cele două fete au plecat acasă, iar în jurul orei 21,35, prin S.N.U.A.U. 112, părinții fetelor au solicitat intervenția unui echipaj medical care să-i acorde îngrijiri medicale minorei. Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Mediaș, fără a necesita internarea.

„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mediaș au efectuat verificări și au vizualizat înregistrările camerelor de luat vederi existente în zonă, însă, până în prezent, autoturismul și persoana aflată la volan nu au putut fi identificate. În acest context, solicităm sprijinul cetățenilor care pot oferi detalii cu privire la autovehiculul implicat și la persoana aflată la volan.

Cei care dețin informații ce pot conduce la identificarea autovehicului și conducătorului sau conducătoarei auto sunt rugați să contacteze de îndată Dispeceratul Poliției Municipiului Mediaș, telefon 0269/841.212” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ACTUALIZARE MARȚI, 21 IANUARIE:

Ca urmare a cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Mediaș, marți, 21 ianuarie, s-a reușit identificarea autoturismului implicat și a conducătorului auto care a provocat accidentul rutier din data de 17 ianuarie, de pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș.

Este vorba despre un medieșean în vârstă de 65 de ani. Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor. Conducătorul auto a fost identificat exclusiv în urma investigațiilor specifice efectuate de către polițiști și a fost depistat la domiciliul său din municipiul Mediaș.

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here