Acasă Sibiu

Accident mortal pe Valea Oltului după o coliziune frontală | Foto

1071

Vineri seara s-a produs un accident mortal pe Valea Oltului, după o coliziune frontală. 

Accidentul rutier s-a produs pe Valea Oltului între localitățile Boița și Lazaret. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este întrerupt pe sensul dinspre Vâlcea către Sibiu al DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 244 + 400 de metri, în zona localității Lazaret, după ce a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme. În urma impactului, o persoană a decedat iar o altă persoană a suferit leziuni grave.

,,Din primele cercetări se pare că o conducătoare auto de 31 de ani din București, care circula spre Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a intrat în parapeții de plastic care separă sensurile de mers și apoi pe contrasens unde a lovit frontal un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 33 de ani din Bulgaria. Conducătoarea auto a decedat iar o femeie din mașina de Bulgaria este rănită” spune Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

,,SAJ SIBIU a trimis de urgență o ambulanță de tip B în zona localității Lazaret pe Valea Oltului la un accident între două autoturisme. La fața locului s-au deplasat și forțe ale ISU Sibiu. Forțele dislocate asigură asistența medicală pentru două persoane, cetățeni bulgari. Femeia de aproximativ 35 ani prezintă traumatism de membre superioare și inferioare. Din păcate o altă persoană de sex feminin, aflată la volanul celeilalte mașini este decedată” a precizat Crinu Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

 

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here