Acasă Sibiu

Și-a strangulat fosta soție iar apoi a încercat să bea erbicid

5256

Și-a strangulat fosta soție iar apoi a încercat să bea erbicid.

O femeie în vârstă de 66 ani din Sibiu a murit după ce fostul soț a lovit-o și a strâns-o de gât. Fapta s-a petrecut luni dimineața în locuința pe care cei doi o împărțeau. Bărbatul a încercat apoi să se sinucidă.

,,În dimineaţa de 02.12.2019, cei doi soţi: victima în vârstă de 66 ani, născută şi domiciliată în judeţul Sibiu şi inculpatul, în vârstă de 68 ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu, care locuiau împreună dar în camere separate, se certau în locuinţă, în camera locuită de inculpat. Victima îl certa şi îl înjura iar la un moment dat, vrând să îi închidă gura, inculpatul a lovit-o pe victimă la nivelul feţei şi a strâns-o de gât, aceasta decedând ulterior. Autorul a încercat apoi să ingereze o cantitate de erbicid şi a dormit alături de cadavru. A doua zi autorul a anunţat un vecin cu privire la faptă, iar acesta l-a informat pe fiul victimei despre incident.

Prin fişa de constatări preliminare ale autopsiei s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare şi prin obstrucţia căilor respiratorii superioare. Leziunile constatate s-au putut produce prin comprimarea gâtului şi obstrucţia cavităţii bucale şi narinelor cel mai probabil cu mâinile, precum şi prin zgâriere cu unghiile şi au rol determinant în producerea decesului survenit la aceeaşi dată.

Inculpatul a recunoscut fapta, arătând însă că doar ar fi lovit-o pe fosta sa soţie cu muchia palmei la nivelul bărbiei, nu că ar fi strâns-o de gât. Prin ordonanţa din data de 03.12.2019 din dosarul cu nr. de mai sus s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte” se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În cursul zilei de miercuri, instanța a decis arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 zile.

Foto: arhivă

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here