Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a fost suspendat din funcție. Anunțul a fost făcut la televizor de prefectul de Sibiu, Adela Muntean.
Prefectul Sibiului a anunțat miercuri după amiază că a semnat documentul prin care se ia act de starea de incompatibilitate a primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor, act care reprezintă concret și încetarea mandatului edilului. Anunțul a fost făcut la Antena 3.
”Mi-a fost comunicat de catre inspecția de integritate din cadrul ANI raportul de evaluare a situației de incompabilitate a doamnei primar Astrid Fodor, rămas definitiv, motiv pentru care următorul pas din punct de vedere legal a fost de a emite ordinul prin care am constatat incetarea de drept a mandatului primarului municipiului Sibiu. Chiar astăzi am semnat acest ordin,” a spus Muntean.
Astrid Fodor, a declarat pentru Turnul Sfatului că viceprimarul Corina Bokor va prelua atribuțiile până la lămurirea juridică a situației.
”Sigur că m-am așteptat la așa ceva, era previzibil ca un prefect PSD să acționeze în acest mod. Mă miră că a durat atât. Evident că voi ataca decizia în instanță și voi cere suspendarea ordinului prefectului până la pronunțarea pe fond. Încetarea mandatului intră în vigoare de la data primirii ordinului, probabil de mâine (4 iulie n. r.). Tot mâine probabil că voi depune și eu la Tribunal, în contencios administrativ, documentele”, a explicat Astrid Fodor.
În cazul în care situația se prelungește mai mult de câteva zile, primar interimar al Sibiului ar putea deveni actualul viceprimar, Corina Bokor.
Astrid Fodor a fost găsită în incompatibilitate în perioada 2012-2014 Atunci, în calitate de consilier local, a făcut parte din consiliul de administrație al Colegiului național ”Samuel von Brukenthal” și cel al Grădiniței nr. 37, deși era și viceprimar, iar o lege semnala o incompatibilitate în această ultimă funcție și calitatea de membru al unui consiliu de administrație, scrie Turnul Sfatului.