
Ed Sheeran a susţinut primul concert în România în faţa a peste 50 000 de oameni şi a făcut senzaţie pe Arena Naţională din București.
Ed Sheeran a urcat pe scenă într-un tricou al Naţionalei de Fotbal şi purtând pe umeri tricolorul.
Fără trupă sau backing vocals, dansatori sau orchestră, Ed Sheeran a impresionat publicul doar cu vocea şi chitara. Peste 50.000 de fani au participat la concertul în premieră susţinut de cântăreţ pe Arena Naţională din Bucureşti şi au ascultat live piese precum „Thinking Out Loud“, „Perfect“ şi „Shape of My Heart“ scrie adevarul.ro.

Unul dintre cele mai emoţionante momente a fost cel în care, spre finalul spectacolului, artistul britanic a revenit la bis îmbrăcat în tricoul Naţionalei de Fotbal a României şi fluturând steagul tricolor. Momentul a fost o surpriză deosebită pentru cei prezenți dar mai ales pentru microbiști, care au apreciat gestul.
Ed Sheeran a fost plăcut impresionat de atmosfera de pe Arena Națională. Cântărețul a declarat că este foarte bucuros că este în România și a fost surprins de faptul că lumea îi știe melodiile, într-o țară unde engleza nu este limba maternă.