Acasă Nova TV

Un agent de la Poliția Dumbrăveni a prins cinci hoațe în ziua lui liberă

2592
Un agent de la Poliția Dumbrăveni

Un agent de la Poliția Dumbrăveni a prins cinci hoațe în ziua lui liberă.

Marți seara, Florentin se întorcea de acasă din județul Vâlcea, în Dumbrăveni, unde, ca agent de poliție, urma să intre de serviciu, în schimbul 3.

Era 7 seara când a pornit la drum, pe Valea Oltului. Peste 20 de minute era informat că a fost dată în urmărire o mașină despre care se presupunea că, de dimineață, fusese folosită de persoane necunoscute care furaseră bani și bunuri în valoare de peste 50.000 de lei dintr-o locuință din Garcei, județul Sălaj.

„La scurt timp după ce a primit informarea, în zona localității Lazaret, Florentin a observat autovehiculul care circula din sens opus.
Fără să ezite, a întors mașina și a pornit în urmărire. I-a anunțat de urgență pe colegii vâlceni și a stat în permanență în legătură cu ei până când, în Călimănești, femeia care conducea mașina urmărită a tras pe dreapta într-o parcare.

Florentin a stat la distanță, neobservat, urmărind toate mișcările celor cinci femei aflate în mașină. Astfel, a putut vedea unde ascund ”prada”, după sosirea polițiștilor vâlceni indicându-le cu precizie locul de unde au fost recuperate toate bunurile și întreaga sumă de bani reclamate ca sustrase.

Mai departe, lucrurile și-au urmat cursul firesc. Cele cinci femei au fost predate polițiștilor sălăjeni, prejudiciul a fost înapoiat persoanei păgubite, iar ancheta continuă pentru aplicarea măsurilor legale care se impun.

Dincolo de adrenalina urcată la cote maxime, Florentin se simte împlinit. El spune cu modestie că și-a făcut datoria și nimic altceva.

Ca proaspăt absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, misiunea lui este la început de drum, iar calea este lungă și grea. Dar exemplul lui ne face mândri și ne dă speranță, încă o dată, că vom onora cu brio uniforma de polițist și oamenii de lângă noi. P.S. După toată întâmplarea, Florentin a ajuns în Dumbrăveni și a intrat în serviciu conform planificării!” se arată pe pagina oficială a IPJ Sibiu din rețeaua de socializare Facebook.

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here