
Un şofer de tir băut la volan a intrat în coliziune cu un imobil la Slimnic.
La data de 30 aprilie, în jurul orei 02:00, în localitatea Slimnic, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Vâlcea, a pierdut controlul direcției de deplasare a ansamblului TIR pe care îl conducea pe DN 14 și a intrat în coliziune cu un imobil, în urma evenimentului rezultând doar pagube materiale.
„La testarea alcoolscopică a șoferului, s-a constatat că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan, având o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 aliniatul 1 din Codul Penal” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: Facebook|INFO TRAFIC jud. SIBIU





























































