Acasă Sport

Gaz Metan a învins Concordia în deplasare | Olaru, gol și pasă de gol

258
Gaz Metan a învins Concordia

Gaz Metan a învins Concordia în deplasare cu scorul de 2-0.

Cele două goluri au fost marcate într-un interval de cinci minute în repriza a doua de Yazalde Gomes și Darius Olaru. În urma acestui succes, alb-negrii încheie turul play-out-ului pe prima poziție, cu 35 puncte acumulate.

Gaz Metan a avut prima ocazie în minutul 3, atunci când Yazalde Gomes a ajuns în poziție bună în fața porții Concordiei, dar a șutat pe lângă poartă. Replica gazdelor a venit peste cinci minute, atunci când lovitura de cap a lui Marian Cristescu din interiorul careului de 16 metri a fost prinsă de Răzvan Pleșca. În minutul 12, Thaer Bawab a șutat din prima de la aproximativ 15 metri, dar mingea s-a dus pe lângă poartă. În minutul 35, David Caiado a încercat o execuție rafinată din marginea careului, dar Rîmniceanu a reținut fără probleme. Cu patru minute înainte de pauză, Căpitanul Marius Constantin l-a blocat foarte bine pe Thaer Bawab, iar apoi s-a opus și la șutul lui Adrian Ropotan, iar repriza s-a încheiat cu scor alb.

Gaz Metan a început în atac partea secundă, iar Yazalde Gomes a avut șansa de a deschide scorul. Acesta a șutat cu efect din interiorul careului, dar Marc s-a opus și a acordat corner. La cealaltă, același Marc a trimis peste din 3 metri, după o lovitură liberă care a fost deviată de Bawab. Gaziștii au deschis scorul în minutul 67 după un contraatac perfect. Antoni Ivanov l-a deschis foarte bine pe Darius Olaru pe partea stângă, acesta a înaintat, după care i-a centrat foarte bine lui Yazalde Gomes, care a trimis mingea în poartă. â

Golul lui Yazalde

Peste alte cinci minute, Darius Olaru a plecat într-o cursă pe partea stângă, a intrat în careu, după care a marcat pe sub Rîmniceanu.

Golul lui Olaru




Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here