
Bugetul Mediașului a fost dezbătut public.
Câteva zeci de persoane au participat la dezbaterea bugetului local al Mediașului pe anul în curs. Aceasta a avut loc miercuri după-amiază la Primăria Mediaș. Bugetul se ridică la 97 milioane de lei, iar reabilitarea infrastructurii rutiere rămâne un obiectiv care se va bucura de o atenție deosebită.
Medieșenii au fost interesați de proiectul de buget pe anul 2019 și au participat la dezbaterea publică a acestuia. Comparativ cu anul anterior, acesta este mai mic cu 8 milioane de lei și în plus administrația locală este obligată să acopere și indemnizațiile persoanelor cu handicap dar și ale asistenților personali, lucru care se traduce prin mai puțini bani alocați pentru investiții. Chiar și așa lucrările demarate anul trecut vor continua și în același timp vor începe unele noi.
Bugetul local al municipiului Mediaș pe anul 2019 va fi adoptat în această lună.




























































