Acasă Nova TV

Bazar de Paște cu minunății la Centrul Cultural Casa Schuller | VIDEO

232
Bazar de Paște

Centrul Cultural Casa Schuller găzduiește de la începutul acestei săptămâni un bazar de Paște.

În cadrul acestuia, expun diferite obiecte  cu specific pascal lucrate manual, Terezia Rafa, Doina Florea și Maria Căpîlnean.

O explozie de culoare care îți bucură ochii și inima, asta pot vedea cei care trec pragul Centrului Cultural Casa Schuller. Decoruri de perete confecționate din hârtie, balerine din șervețele, coronițe, coșuri, iepurași, ouă decorate cu tehnica șervețului, aranjamente florale, sticle și pahare decorate, sunt doar câteva dintre minunățiile care pot fi admirate și achiziționate de către medieșeni în preajma sărbătorilor pascale.

Toate sunt realizate manual cu multă muncă, pasiune și migală de către Terezia Rafa, Doina Florea și Maria Căpîlnean.

Bazarul de Paște va fi deschis la Centrul Cultural Casa Schuller până în data de 23 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.