Acasă Sibiu

Metoda Accidentul | Vârstnică păgubită cu 2.400 Dolari și 100 Euro

533

O vârstnică a fost păgubită cu 2.400 de dolari și 100 de euro, prin Metoda Accidentul.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, ultima faptă de acest gen a fost înregistrată la data de 6 martie, când o femeie în vârstă de 70 de ani, din localitatea Tălmaciu, a fost înșelată cu suma de 2.400 de dolari și 100 de euro.

În fapt, la data de 6 martie, în jurul orei 01,00, femeia a fost apelată pe telefonul fix de către o femeie care s-a dat drept fiica ei și care, plângând și agitată pentru a-i induce victimei o stare de panică, i-a transmis că a fost implicată într-un accident rutier în Spania și că are nevoie de suma de 17.000 de euro pentru ”rezolvarea situației”.

Ulterior, a fost contactată pe telefonul mobil de către un bărbat care s-a prezentat drept procuror și care i-a transmis femeii că va veni la domiciliul acesteia pentru a ridica banii.

Sub imperiul emoțiilor puternice generate de cele aflate, femeia s-a întâlnit cu o persoană necunoscută de sex masculin și i-a înmânat suma de 2.400 dolari şi 100 euro.

În jurul orei 01,30, când a înțeles că a fost victima unei înșelăciuni, femeia a sesizat polițiștii, relatând cele petrecute.

În cauză, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea identificării persoanelor implicate și aplicării măsurilor legale în consecință.

Polițiștii sibieni le recomandă cetățenilor să nu dea curs solicitărilor primite telefonic sau personal de a oferi sume de bani unor persoane necunoscute sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident rutier grav și ar avea nevoie de bani fie pentru rezolvarea situației juridice, fie pentru intervenții medicale de urgență.

Dacă primiți o astfel de solicitare, păstrați-vă calmul, sunați-vă ruda respectivă indiferent de oră, solicitaţi cât mai multe detalii despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare.

Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil că acestea să va urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.

Nu le furnizaţi persoanelor necunoscute informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini. Atenţie! Persoanele vizate sunt cele de vârsta a doua şi a treia, despre care se presupune că dețin acasă sume mari de bani şi rude care nu se află în proximitatea lor.

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here