
Andrei Iliescu a fost prezentat oficial la CSM Mediaș.
CSM Mediaș a reușit să transfere un jucător nou la sfârșitul săptămânii trecute. Astfel, conducătorul de joc Andrei Iliescu s-a înțeles cu formația din Mediaș, după ce s-a despărțit de SCM Universitatea Craiova, formație alături de care a început sezonul 2018/2019.
Andrei Iliescu are 22 ani și a mai evoluat în Liga Națională de Baschet Masculin pentru Steaua, Dinamo și Universitatea Craiova. Acesta a debutat deja la Mediaș în partida cu Athletic Constanța, iar joi după-amiază a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă.































































