Acasă Sibiu

4 finaliști din județul Sibiu la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială

262
4 finaliști din județul Sibiu

Județul Sibiu are 4 finaliști la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială.

Marți, 19 martie 2019, va avea loc la Ateneul Român din București, Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, eveniment de înaltă ținută devenit o tradiție pentru toți cei care activează în domeniul social. Amfitrion al evenimentului va fi ca in fiecare an Andreea Marin, Ambasadorul Excelenței în Asistența Socială din România.

Organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali (CNASR), cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenței Sociale și aflat la a VI-a ediție, evenimentul recompensează performanța și excelența celor mai merituoși asistenți sociali, instituții guvernamentale și neguvernamentale, personalități și jurnaliști implicați în campanii sociale.

„Promotor al excelenței în asistență socială, județul Sibiu a participat și anul acesta cu 15 nominalizări la 10 categorii. După parcurgerea cu succes a etapelor de preselecţie, vot online și jurizare comunitatea sibiană va fi reprezentată cu onoare la eveniment de 4 (patru) finaliști,” a declarat Valeria Guliman, Președintele CNASR- Structura Teritorială a județului Sibiu.

Cei 4 finaliștii sunt:

Eugenia STOICA– asistent social practicant, angajată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu-Centrul de Îngrijire și Asistență Biertan, la categoria Premiul Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijirii la domiciliu.

Daniela-Iosefina BALGARAZAN RAȚIU – asistent social practicant, angajată a Primăriei orașului Tălmaciu – Serviciul Public de Asistență Socială , la categoria Premiul Asistentul social din domeniul asistentei sociale comunitare.

Lavinia IAGĂR – asistent social principal cu aviz de liberă practică – Cabinet individual de asistență socială, la categoria Premiul de excelență pentru promovarea profesie liberale de asistent social.

Teodor PĂDUREAN – asistent social principal cu aviz de liberă practică, director executiv al Fundației ‘’Un copil, O speranță‘’ – la categoria Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here