Acasă Sport

CSM Mediaș părăsește Cupa României după ce a fost învinsă la Craiova

142
csm mediaș vs craiova

CSM Mediaș părăsește Cupa României după ce a fost învinsă la Craiova.

Formația din prima grupă valorică a Ligii Naționale de Baschet a câștigat manșa retur cu 89-64. În prima manșă, medieșenii s-au impus la limită pe teren propriu, scor 88-86.

SCM Universitatea Craiova a început mai bine partida disputată marți seara pe teren propriu și a câștigat primul sfert cu 27-16. Gazdele au reușit apoi un parțial de 5-0 în debutul actului secund și s-au distanțat mai mult pe tabela de marcaj. În aceste condiții ecartul a fost de 23 puncte la pauza mare, scor 53-30.

CSM a reușit apoi un sfert trei bun pe care l-a câștigat și a recuperat totodată șapte puncte din diferența înregistrată la intrarea la cabine. Decisivul a aparținut apoi tot formației gazdă. Cu o rotație mai mare și jucători mai experimentați, Craiova a câștigat în cele din urmă cu 89-64 și a obținut calificarea în sferturile de finală ale Cupei României.

Stefan Sajin a fost cel mai bun marcator al CSM-ului, cu 18 puncte reușite, la care a adăugat 5 recuperări și o pasă decisivă. Andrija Simovic a avut 14 puncte, 6 recuperări și o pasă decisivă, iar Kareem Storey a încheiat partida cu 11 puncte și 5 pase decisive. Titus Nicoară a înregistrat 9 puncte și 13 recuperări, iar Dragoș Andrei a avut și el 9 puncte în eșecul contra Craiovei.

Foto: arhivă

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here