Acasă Nova TV

Meditur se află într-o situație de criză | Există riscul întreruperii activității

4105
situația de criză

Meditur se află într-o situație de criză și există riscul întreruperii activității.

Motivul, proiectul Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public, nu a trecut în ședința extraordinară a Consiliului Local, în condițiile în care consilierii PSD s-au abținut sau au votat împotrivă. În ceea ce privește vechiul contract, în baza căruia se execută transportul public în municipiu, acesta expiră miercuri.

Societatea Meditur este pusă în situația de a nu mai putea presta transport public începând de joi. Explicația, contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public, care a figurat pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare desfășurate marți după-amiază, s-a lovit de opoziția consilierilor PSD, iar în condițiile în care un consilier PNL a lipsit de la ședință, proiectul nu a trecut. Interesant este că același proiect a mai fost votat o dată, iar acum s-au impus o serie de modificări în urma obținerii avizului necesar de la Consiliul Concurenței, care garantează că forma proiectului de contract respectă atât legislația națională cât și cea europeană în domeniul transportului public. Totuși, conducerea Meditur spune că va căuta soluții pentru ca medieșenii să nu aibă de suferit.

Primarul Gheorghe Roman spune că aleșii locali PSD arată încă de la începutul anului că nu sunt interesați de medieșeni, ci doar de atingerea unor obiective politice.

1 COMENTARIU

  1. Consilierii PSD niste gunoaie ca tot partidul lor de rahat.Au ingropat tara asta in datorii ,ei au fost cel mai mult la guvernare. de a lungul timpului.Si tampitii încă ai mai votează!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.