
A început împodobirea Mediașului pentru sărbătorile de iarnă.
În zona centrală dar şi pe străzile principale vor fi montate ghirlande, plase luminoase şi diferite figurine. Iluminatul ornamental va fi pus în funcțiune în data de 8 decembrie.
Societatea Luxten a început montarea instalaţiilor de lumini pentru sărbătorile de iarnă. Astfel, se vor monta traversări între stâlpi și ghirlande, figurine, plase luminoase, precum și panouri luminoase cu inscripția „La mulți ani !” la intrările în oraș și în Piața Corneliu Coposu.
Pe lângă bradul din Piața Regele Ferdinand I, alți patru brazi vor fi amplasați în cartierele orașului și în satul aparținător Ighișu Nou.





























































