Acasă Nova TV

Bărbat prins în flagrant în timp ce spărgea un chioșc de pe Avram Iancu

2034
prins în flagrant

Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce spărgea un chioșc de pe Avram Iancu.

Joi noaptea în jurul orei 01:00, polițiștii medieșeni au fost sesizați în legătură cu faptul că o persoană necunoscută a rupt lacătul ușii de acces într-o societate comercială situată pe strada Avram Iancu din municipiul Mediaș.

„Polițiștii care au răspuns apelului au reușit prinderea în flagrant, în interiorul magazinului, a unui bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Brașov, asupra căruia au fost gasite peste 40 de pachete de țigări și suma de aproximativ 900 de lei, sustrase din unitatea comercială.

Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Mediaș” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here