Acasă Sport

Gaz Metan merge în optimile Cupei României după 9 serii de penalty-uri | VIDEO

459

Gaz Metan merge în optimile Cupei României după 9 serii de penalty-uri.

Formația pregătită de tehnicianul Mihai Teja a învins Bucovina Rădăuți cu scorul de 8-7 după loviturile de departajare. La finalul timpului regulamentar de joc, scorul a fost egal 1-1.

Gaziștii au început partida de la Rădăuți în formula David Andrei Cristea, Mihai Stancu, Bogdan Jica, Daniel Pop, Sorin Bușu, Romeo Roberto, Fofana Boubacar, Antoni Ivanov, Nasser Chamed, Alexandru Buziuc și Yazalde Gomes. A fost 0-0 la pauză, iar apoi în ultimele zece minute de joc s-au marcat două goluri. Mai întâi formația gazdă a deschis scorul în minutul 83 prin fundașul Vasile Vițu. Gaz Metan a reușit să trimită partida în prelungiri după reușita lui Yazalde Gomes din minutul 92.

Niciuna dintre cele două formații nu a mai marcat în cele două reprize de prelungiri, astfel că s-a trecut la executarea loviturilor de pedeapsă. Gazdele au ratat prin Cerlincă, Răzvan Trif a marcat, au marcat apoi și rădăuțenii, iar gaziștii au ratat și ei prin Antoni Ivanov. Ambele formații au marcat apoi următoarele șase lovituri de pedeapsă. Pentru Gaz Metan au transformat în ordine Yazalde Gomes, Nasser Chamed, Alexandru Buziuc, Mihai Stancu, Paul Costea și Fofana Boubacar. A noua lovitură de pedeapsă pentru gazde a fost ratată de cel care a deschis scorul, Vasile Vițu, Bogdan Jica a marcat și Gaz Metan s-a calificat în optimi.

Foto: Facebook|GazetaSV.ro

Video: Youtube|Adriyan Grosu

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here