
Gaz Metan a adus întăriri în compartimentul ofensiv.
Atacantul Yazalde Gomes Pinto a semnat un contract valabil pentru un sezon cu gruparea de pe Târnava Mare. În vârstă de 29 ani, acesta a mai evoluat în România la Astra.
Noul atacant al Gazului Metan s-a născut în Portugalia însă are dublă cetățenie și a îmbrăcat tricoul naționalei din Guineea-Bissau. Acesta a fost prezentat oficial vineri la Mediaș.
Yazalde Gomes Pinto a mai evoluat în România la Astra Giurgiu în sezonul 2013-2014 și chiar a marcat un gol împotriva Gazului Metan. Acesta spune că s-a simțit foarte bine în România și este bucuros de venirea la Mediaș.































































