Un bărbat a fost lovit de o mașină pe drumul dintre Blăjel și Bazna.
Accidentul s-a petrecut duminică noaptea. Bărbatul în vârstă de 50 ani din Bazna a fost acroșat de un autoturism. Acesta i-a spus șoferului că nu are nimic. Conducătorul auto l-a transportat până în Bazna pe bărbat, iar ulterior a plecat.
Câteva ore mai târziu, bărbatul lovit de mașină a solicitat o ambulanță, motivând că are dureri la un picior. Cazul a intrat în atenția lucrătorilor Biroului Poliției Rutiere care fac cercetări pentru identificarea șoferului. Bărbatul lovit le-a spus polițiștilor că nu cunoaște identitatea acestuia.
Foto: arhivă