Acasă Sibiu

Grav accident provocat de un șofer din Copșa Mică

4728
grav accident sibiu

Grav accident de circulație sâmbătă dimineața, în jurul orei 6, pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu.

Acesta a fost provocat de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit poliției rutiere, șoferul unui autoturism, condus spre aeroportul Sibiu, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar.

Șoferul vinovat avea 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, are 22 de ani și este din Copșa Mică. Autoturismul pe care-l conducea este înmatriculat în străinătate, cu volan pe dreapta.

Patru persoane au fost rănite, cei doi șoferi și doi pasageri. Doi adulți și copilul în vârstă de aproximativ 16 ani erau încarcerați. Copilul si femeia erau inconstienți la sosirea echipajelor de salvare.

În autoturismul vinovat, pasageri erau doi tineri de 16 si 22 de ani, sibieni. Șoferul nevinovat are 48 de ani. La fața locului au intervenit două ambulanțe Smurd și Descarcerarea, precum și autospeciala pt transport victime multiple. La locul evenimentului au intervenit și doua ambulanțe SAJ.

Banner EximTur