
Medieșenii care au trecut joi prin Piața Corneliu Coposu au avut ocazia să vadă o expoziție de tehnică și mijloace de intervenție ale pompierilor.
Aceasta a fost organizată de către Secția de Pompieri Mediaș în contextul sărbătoririi a 10 ani de la înființarea SMURD în municipiul de pe Târnava Mare.
Pompierii din cadrul Secției Mediaș au expus timp de patru ore, o parte a tehncii de intervenție din dotarea subunității. Activitatea s-a desfășurat în Piața Corneliu Coposu, iar persoanele interesate au avut ocazia să vadă mijloacele și tehnica de intervenție cu care pompierii medieșeni intervin în cele mai diverse situații de urgență.




























































