Acasă Sport

Performanță de excepție | Andreea Dragoman merge la Jocurile Olimpice de Tineret

310

Andreea Dragoman merge la Jocurile Olimpice de Tineret.

Sportiva de la CSM Mediaș a câștigat turneul de calificare pentru Jocurile Olimpice desfășurat luni în localitatea Hodonin din Cehia. Andreea Dragoman a obținut cinci victorii în tot atâtea partide disputate.

În turul I, medieșeanca s-a impus în fața jucătoarei Rui Xuan Goi din Singapore, cu scorul de 4-1. A urmat victoria cu 4-0 în fața jucătoarei Annika Lundstrom din Finlanda. În faza sferturilor, Andreea Dragoman a dispus de Ozge Yilmaz din Turcia, cu scorul de 4-3. A urmat semifinala în fața jucătoarei Ka Yee Lee din Hong Kong câștigată tot cu 4-3. În finala turneului de calificare, sportiva de la CSM Mediaș a învins-o și pe Andreea Pavlovic din Croația cu scorul de 4-2.

Jocurile Olimpice de Tineret se vor desfășura în toamna acestui an în Argentina, la Buenos Aires. Competiția care va reuni cei mai buni sportivi ai lumii la 36 discipline va avea loc în perioada 6-14 octombrie.

Semifinala Andreea Dragoman – Ka Yee Lee, respectiv finala împotriva Andreei Pavlovic, pot fi urmărite în materialul video de mai jos, de la minutul 27, respectiv 2:29:50.

Foto: Facebook|Federația Română de tenis de masă

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here