Acasă Sport

Înfrângere şi penalizare | Final de an trist pentru Gaz Metan Mediaş

716

Gaz Metan Mediaş a încheiat cu înfrângere ultimul meci din 2016, în Liga 1.

Într-o partidă contând pentru etapa a 21-a, băieţii lui Cristian Pustai au fost învinşi de Astra Giurgiu cu 0 – 1. Aflat la ultima apariţie pentru formaţia lui Marius Șumudică, Denis Alibec a ieşit din nou la rampă şi a înscris unicul gol în minutul 55, cu un şut de la marginea careului.

Tehnicianul Cristian Pustai a început în formula: Răzvan Pleşca, Romeo Roberto, Jasmin Trtovac, Aleksander Susnjar, Dario Rugasevici, Radu Zaharia, Ovidiu Bic, Ciprian Petre, Azdren Llullaku, Eric de Oliveira şi Mircea Axente.

Astra a început în formula: Silviu Lung, Silva Dornellas Fabricio, Denis Alibec, Takayuki Seto, Constantin Budescu, Junior Morais, Cristian Oros, Florin Lovin, Cristian Săpunaru, Alexandru Ioniţă şi Alexandru Stan.

VEZI REZUMATUL PARTIDEI

Tot astăzi Gaz Metan Mediaş, Pandurii Târgu Jiu şi ASA Târgu Mureş au fost depunctate cu câte trei puncte de Comisia de Licenţiere a FRF, pentru datorii către cluburi şi angajaţi.

Decizia nu este definitivă şi cele trei cluburi pot depune apel până vineri, 23 decembrie, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. O decizie definitivă trebuie să fie luată până pe data de 15 februarie 2017.

Viorel Duru a explicat motivele pentru care echipele au fost penalizate şi ce tip de dovezi pot fi folosite în cazul în care oficialii clubului vor face apel.

Au fost evaluate criteriile financiare, respectiv lipsa datoriilor financiare restante către cluburi şi către angajaţi. Ca şi la licenţiere, sunt două criterii. Cele trei cluburi au înregistrat datorii restante, Gaz Metan către un alt club, iar două cluburi către angajaţi, ASA şi Pandurii. E vorba de trei puncte pentru încălcarea articolului de care se face vinovat fiecare club în parte.

La apel nu mai pot veni cu dovezi de achitare a restanţelor, pentru că termenul a fost de 30 noiembrie. Dacă plăteşti pe 15, 20 decembrie nu se cheamă că ai respectat cerinţa regulamentară. Mergând la absurd se poate întâmpla ca un club să fi uitat de un document de plată prin sertarele clubului, dar trebuie să aibă data de dinainte de 30 noiemebrie. O dată ulterioară nu este luată în considerare”, a spus Viorel Duru pentru agenţia News.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here