Acasă Sibiu

De Astăzi | Târgul de Crăciun Sibiu

789
DISTRIBUIȚI

Vineri 18 noiembrie, la ora 19.00 își deschide oficial porțile cea de a 10-a ediție Târgului de Crăciun din Sibiu.

Odată cu aprinderea iluminatului special de sărbători, se deschide și o nouă ediție a evenimentului care face reclamă bună Sibiului atât în țară cât și peste hotare. Organizatorul Andrei Drăgan a dezvăluit săptămâna trecută, pentru Ora De Sibiu, câteva din surpizele pregătire pentru vizitatori.

Va fi o ediție specială pentru că este una aniversară. Acum zece ani nici nu ne gândeam că o să ajungem aici. Pe lângă căsuțe, în seara inaugurării pe 18 noiembrie la ora 19.00, va fi și o proiecție specială în cadrul Târgului de Crăciun. Proiecția va dura pe toată durata Târgului de Crăciun pe clădirile din Piața Mare. Va fi ceva extraordinar!”, promite Andrei Drăgan.

Ediția 2016 aduce în prim plan o proiecție grandioasă de Crăciun, o proiecție realizată pe toate clădirile din Piața Mare, pornită în fiecare seară, timp de 46 zile. Pentru a realiza acest proiect a fost necesară o pregătire de luni de zile cu o echipă din străinătate și vor fi montate 28 de proiectoare arhitecturale, care vor crea o scenă dinamică și un aspect strălucitor al Pieței Mari.

targul-de-craciun-sibiu-2016

Această proiecție specială va fi pornită în cadrul spectacolului “Turn ON the Lights”, susținut de naistul Radu Nechifor & Friends, ca o legătură simbolică cu inaugurarea primei ediții a Târgului, cu un concert al maestrului Gheorghe Zamfir. ”La inaugurare avem un moment prin care am dorit să se facă o legătură cu prima ediție atunci când a concertat Gheorghe Zamfir. De aceea am decis să îl aducem pe Radu Nechifor și câțiva prieteni care să ofere un concert de excepție celor ce vor veni în Piața Mare. Sunt convins că această ediție va fi una din cele mai frumoase și așteptăm pe toată lumea să vină să viziteze Târgul de Crăciun”, a mai spus Andrei Drăgan.

Târgul ține până în data de 3 ianuarie 2017 și tot până atunci aveți ocazia să testați una dintre principalele atracții ale ediției aniversare, trenulețul turistic.

Citeste mai mult pe Ora De Sibiu

Banner EximTur