Acasă Sport

Au spart gheaţa | Gaz Metan a luat un punct în Ştefan cel Mare

417

Gaz Metan a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în deplasare cu Dinamo Bucureşti.

Gaz Metan a avut şansa de a deschide scorul în minutul 2, însă şutul lui Alex Munteanu a ocolit de puţin stâlpul porţii lui Brănescu. În minutul 14, Valentin Lazăr a profitat de o ieşire greşită la off-side a gaziştilor, l-a driblat pe Greab şi a deschis scorul.

Alb-negri s-au instalat apoi la timona jocului, iar egalarea a venit în minutul 40. Azdren Llullaku a driblat un apărător advers în marginea careului şi înscris cu un şut plasat la colţul lung.

În repriza secundă, dinamoviştii au forţat desprinderea iar Dorin Rotariu a avut o ocazie mare în minutul 55 atunci când a pătruns în careu, a driblat doi jucători ai Gazului însă a ratat complet şutul.  Alb-negri puteau şi ei da lovitura la ultima fază a meciului, însă lovitura de cap a lui Trtovac a trecut pe lângă poartă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.