A lovit cu mașina o femeie pe raza comunei Moșna și a fugit de la locul faptei.
În data de 15.06.2016, în jurul orei 2340, o femeie în vârstă de 31 de ani, domiciliată în localitatea Moșna, a sesizat telefonic faptul că a fost victima unui accident rutier, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă, iar în urma verificărilor efectuate și a discuțiilor purtate cu victima, în calitate de pieton, s-a stabilit faptul că în timp ce acesta se deplasa pe marginea părții carosabile, în dreptul unui imobil din Moșna a fost acroșată de un autoturism care circula din sens opus, care a părăsit locul accidentului.
Polițiștii Biroului Rutier Mediaș efectuează cercetări în vederea depistării conducătorului auto.
Victima, rănită ușor, a fost transportată la Spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
ACTUALIZARE:
În urma activităților specifice desfășurate de polițiștii Biroului Rutier Mediaș s-a reușit identificarea conducătorului auto care în seara zilei de 15 iunie, în jurul orei 2340 a accidentat o femeie, părăsind imediat locul accidentului rutier.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 42 de ani, domiciliat în localitatea Moșna, a fost identificat în dimineața acestei zile. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autoturism de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, modificarea sau ștergerea urmelor accidentului și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Foto: arhivă































































