Acasă Sibiu

Tâlhari prinşi de jandarmi | Au ameninţat doi minori cu un cuţit

386
DISTRIBUIȚI

Un echipaj de Jandarmerie a identificat trei tineri în vârste de 17 și 20 de ani, după ce aceștia au sustras folosind forţa și amenințarea cuțitului, mai multe sume de bani din posesia unor tineri, în municipiu Sibiu.

În data de 14.05.2016, în jurul orei 23.00, un echipaj de Jandarmerie care execută misiuni de ordine și siguranță publică, a fost sesizat prin Numărul Unic de Urgență 112, că pe aleea Șelimbăr (zona str Rahova) a avut loc o tâlhărie asupra unor minori.

Jandarmii s-au deplasat în zona indicată unde au identificat pe cei doi minori păgubiți și de la care au aflat că un grup de trei tineri mai mari decât ei i-au amenințat cu un cuțit și le-au cerut bani. Minorii se deplasau spre casă nefiind însoțiți de niciun adult.

Ca urmare a verificărilor efectuate jandarmii i-au identificat și prins pe cei trei și au stabilit că aceștia au vârste de 17 și 20 de ani și sunt din orașul Brezoi, jud. Vâlcea iar la puțin timp după ce au comis fapta reclamată au mai procedat în același mod față de încă un cuplu în vârstă de 24 de ani în zona Cedonia.

Echipajul de Jandarmerie folosindu-se de semnalmentele și detaliile referitoare la îmbrăcămintea celui presupus a fi suspectul s-au separat și în decurs de o oră au reuşit prinderea celor trei. Mai întâi jandarmii l-au oprit și imobilizat în zona Piața Rahova pe suspectul care amenințase cu cuțitul. A doua persoană a fost contactată telefonic și i s-a impus să indice locul în care se afla și a fost imediat oprit de o echipă de jandarmi. Cel de-al treilea tânăr complice fusese oprit de unul dintre păgubiți înainte să se urce într-un autoturism de taxi.
În urma verificărilor şi a controlului corporal sumar, jandarmii au găsit asupra tânărului presupus că săvârşise fapta, cuțitul tip briceag cu lama de 7 cm, folosit pentru amenințare. Sumele de bani luate prin amenințare de la cei 4 păgubiți fuseseră cheltuite deja pe țigări. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 30 de lei.

Persoanele vătămate i-au recunoscut şi indicat pe cei opriți de către echipajul de Jandarmerie ca fiind autorii faptelor reclamate. Tinerii în cauză au fost predați organelor judiciare abilitate, pentru continuarea cercetărilor, persoanele fiind susceptibile de săvârşirea faptei de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită art. 233 din Codul Penal.

Banner EximTur