
Medieşean de 30 ani, băut bine la primă oră.
În data de 16 aprilie, în jurul orei 07:35, în municipiul Mediaş, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Unirii de către un localnic în vârstă de 30 de ani.
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a prezentat un rezultat de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Întrucât bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, acestuia i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

































































