
Vă vine să credeți sau nu, problemele de la lotul 3 al autostrăzii dintre Sibiu și Orăștie, par să fi apărut dintr-un motiv simplu și halucinant.
Constructorii acestui tronson au ”uitat” să pună un strat de 3 metri de piatră, la fundația autostrăzii. Tronsonul arată acum denivelat și deplorabil.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a comandat o expertiză în cele două puncte sensibile, din sectorul de 20 de kilometri de autostradă, cuprins între localitatea Cunța și Sebeș.
Expertiza a fost efectuată în zona unde o bandă de circulație s-a fisurat și a alunecat, spre exterior, de la kilometru 60+600 de metri. În termeni tehnici, experții de la firma Rutexpert SRL, angajată de CNADNR, susțin că societatea care a construit autostrada nu a respectat proiectul.
Concluziile se referă la fapte grave, descoperite în urma realizării unor carote la o adâncime de zece metri. Cel mai grav, susțin experții, este faptul că nu a fost descoperit stratul de piatră spartă cu o grosime de trei metri, conform evz.ro.
Fotografiile imortalizate de un utilizator al forumului peundemerg.ro, scot în evidență și mai clar că datorită lipsei acelui strat de piatră, autostrada a luat-o pur și simplu la vale. (oradesibiu.ro)




























































