
Comuna Bazna a găzduit timp de două zile prima ediţie a Festivalului Porcului din localitate.
Evenimentul a cuprins concursuri de gătit, activităţi sportive, activităţi pentru copii, dar şi concerte de muzică populară şi uşoară.
Porcul de Bazna este o rasă cunoscută şi apreciată în zonă pentru salvarea şi promovarea căreia s-au făcut eforturi deosebite de crescători. Din acest an, autorităţile locale s-au gândit să organizeze un festival al porcului, care se doreşte a fi o tradiţie şi care s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică în localitate.
Ioan Cleja este medic veterinar şi pasionat de această rasă a porcului de Bazna. Acesta a făcut eforturi pentru salvarea rasei, reuşind să îşi transforme pasiune într-o afacere.