Acasă Revista Presei

Doi preoți din Târnăveni, implicați în trafic de persoane | Trimiteau persoane la cerșit în Franța

1147

Doi preoţi din judeţul Mureş ar fi părăsit calea cea dreaptă şi au nimerit în calea anchetatorilor de la Crimă Organizată.

Procurorii DIICOT îi acuză că ar fi obligat mai multe persoane să jure în faţa lui Dumnezeu că se vor supune liderului unei reţele de trafic de persoane. De fapt, victimele erau duse în Franţa şi obligate să cerşească, iar preoţii se asigurau în acest fel că nu ascund banii câştigaţi, scrie Digi 24.

Conform SCCO Mureș este vorba despre doi preoţi din Târnăveni, bănuiţi că ar fi pus banii mai presus de sufletele unor bieţi nevoiaşi. I-ar fi obligat să jure pe Biblie că vor preda liderului unei reţele de trafic de persoane toţi banii obţinuţi din cerşetorie.

Jurământul ar fi avut loc în bisericile în care slujesc cei doi sau în casele parohiale ale acestora, înainte ca cerşetorii să ia drumul Europei. Conform legilor lumeşti, preoţii sunt anchetaţi penal pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de persoane.

Anchetatorii spun că preoţii ştiau exact ce fac. Ei „obişnuiau să ţină o evidenţă nominală a persoanelor pe care le-au determinat să jure”.
Însemnările au fost găsite la percheziţii şi reprezintă probe solide împotriva lor. Preoţii neagă însă totul. (Foto Arhivă)

Citeşte mai mult pe Digi24

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here