
Accident uşor la Târnava, o femeie a fost rănită.
În data de 02 februarie a.c., în jurul orei 16,00, pe DN 14, în localitatea Târnava, un medieşean de 22 de ani care conducea o autoutilitară spre Sibiu nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul care circula regulamentar în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului, conducătoarea autoturismului care circula regulamentar, o localnică în vârstă de 53 de ani, a suferit răni uşoare şi a fost transportată la Spitalul Municipal Mediaş, fără a rămâne internată.Medieşeanului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: arhivă