Acasă Nova TV

Conflict de interese | Ioan Cindrea, preşedintele C. J. Sibiu, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

47

Ioan Cindrea  Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat marţi, 10 decembrie, în dosarul în care Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, era cercetat pentru conflict de interese.

Ioan Cindrea a fost condamnat la 1 an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Decizia nu este însă definitivă.

În anul 2011, Agenţia Naţională de Integritate l-a acuzat pe Ioan Cindrea, la momentul respectiv deputat, de conflict de interese, pentru că în perioada 5.10.2009-01.02.2011 a avut-o angajată pe Amalia Cindrea, soţia sa, la cabinetul său parlamentar.

Cindrea a contestat în instanţă decizia ANI, iar pe 21 martie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia i-a admis acţiunea prin care Cindrea solicita anularea actului administrativ. Fostul deputat a intrat ulterior în competiţia electorală la alegerile locale, iar în iunie 2012 a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu.

Pe 27 iunie 2014, Parchetul General a anunţat trimiterea în judecată a lui Cindrea pentru conflict de interese.

Decizia de marţi, 10 decembrie, nu este definitivă. Dacă Ioan Cindrea o va ataca, dosarul va fi judecat tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ioan Cindrea conduce organizaţia judeţeană PSD Sibiu din 1996, are la activ 3 mandate de deputat iar între 2001 şi 2004 a fost secretar de stat, preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Citeste mai multe pe Adevarul AICI

Banner EximTur

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here