Acasă Nova TV

Un sfert de tonă de carne, produse lactate şi băuturi alcoolice confiscate de poliţişti | VEZI amănunte

52

SUPERMARKET12 sancţiuni contravenţionale aplicate şi 250 de kg de carne, produse din carne, produse lactate şi băuturi alcoolice au fost confiscate de poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor în cadrul unor acţiuni desfăşurate în judeţul Sibiu.

În perioada 10 – 17 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor Sibiu au organizat şi desfăşurat ample acţiuni pe problematica prevenirii şi combaterii actelor de comerţ ilegal şi protejarea populaţiei împotriva unor activităţi ilicite, aferente domeniilor produselor agro-alimentare şi alcool. Acţiunile s-au desfăşurat în colaborare cu Direcţia Sanitar Veterinară Sibiu într-o zonă de interes turistic situată în zona localităţii Avrig.

În urma controalelor şi verificărilor efectuate, poliţiştii sibieni au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale, din care: 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.000 lei, la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.800 de lei la HG nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. Totodată, au fost confiscate 250 kg carne, produse din carne, produse lactate şi băuturi alcoolice, în valoare de 10.220 lei.

Sancţiunile aplicate au avut ca obiect lipsa documentelor de provenienţă a produselor comercializate, lipsa menţiunii mărcii identificate care să ateste data când au fost produse, data expirării, condiţiile de păstrare, avizele sanitar-veterinare. Poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor recomandă ca produsele din carne, lactate şi băuturile alcoolice să fie achiziţionate numai din locaţii autorizate, care să prezinte elemente de etichetare pe care să fie trecute conţinutul acestora, firma producătoare, valabilitatea consumării produsului.

 În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii sibieni au constatat faptul că unele produse au fost achiziţionate de la alte magazine şi apoi prezentate ca fiind „bio”, produse în gospodărirea proprie (lapte, caşcaval, telemea, preparate din carne, băuturi alcoolice), fără să conţină indicaţii de marcaj sau etichete, fiind astfel, induşi în eroare consumatorii interesati să cumpere asemenea produse.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here